Perpetuum mobile

Perpetuum mobile cu bile

În accepția modernă, un perpetuum mobile este un dispozitiv care își menține o mișcare ciclică permanentă încălcând legile de conservare acceptate, sau încălcând ireversibilitatea fenomenelor din natură, ireversibilitate de asemenea acceptată.

Se discută despre următoarele tipuri de perpetuum mobile:

• Perpetuum mobile de speța întâi, care inițial viza violarea primului principiu al termodinamicii. Actual în această categorie intră toate dispozitivele care violează principiul conservării energiei, indiferent în ce formă.
• Perpetuum mobile de speța a doua, care inițial viza violarea celui de al doilea principiu al termodinamicii. Actual în această categorie intră toate dispozitivele care violează comportarea statistică a materiei la nivel molecular.
• Perpetuum mobile de speța a treia, concept de dată recentă. În această categorie intră dispozitivele care, deși nu schimbă energie cu exteriorul (sunt sisteme izolate), violează ireversibilitatea fenomenelor.

Roata cu ciocane a lui Villard de Honnecourt.

Istoricul mașinilor cu mișcare perpetuă se confundă cu istoria fizicii. Încercările de a realiza o astfel de mașină au dus la dezvoltarea cunoștințelor științifice.

• În jurul anului 500 î.Hr. filozoful grec Anaxagora afirmă că din nimic nu se obține nimic, și nimic nu poate fi anihilat.
• În jurul anului 300 î.Hr. filozoful grec Aristotel afirmă că natura are oroare de vid, concept care a dus la stagnarea științifică timp de aproape 2000 de ani.
• În jurul anului 1100 astronomul și matematicianul indian Bhāskara II descrie un perpetuum mobile format dintr-o roata cu spițe umplute cu mercur.
• În anul 1235 meșterul francez Villard de Honnecourt descrie un perpetuum mobile format dintr-o roată dezechilibrată, cu șapte ciocane articulate.
• În 1269 Pierre de Maricourt (Petrus Peregrinus) descrie un perpetuum mobile care se baza pe acțiunea unui magnet natural.
• În jurul anului 1480 italianul Francisco di Giorgio descrie câteva mecanisme hidraulice cu circuit închis al apei.
• În 1480 Leonardo da Vinci face câteva schițe despre roata dezechilibrată și șurubul de apă al lui Arhimede. În jurul anului 1490 Leonardo da Vinci explică momentele forțelor la o roată cu greutăți și demonstrează imposibilitatea mișcării spontane a unei astfel de roți.
• În 1562 iezuitul german Johannes Taisnierus (Johann Tausner) descrie un perpetuum mobile format dintr-o rampă, un magnet și o bilă de fier.
• În 1586 olandezul Simon Stevin demonstrează imposibilitatea funcționării unui perpetuum mobile bazat pe planuri înclinate.
• În 1640 matematicianul René Descartes afirmă că „în natură, suma cantităților tuturor tipurilor de materie și a vitezelor lor este constantă”. Confuzia dintre energie și putere conduce la dispute.
• În 1645 A. Martin inventează un ceas hidraulic acționat prin capilaritate.
• În 1648 englezul John Wilkins explică de ce nu funcționează mașina lui Taisnierus.
• În 1660 matematicianul, fizicianul și astronomul olandez Christian Huygens stabilește legile conservării momentului cinetic al corpurilor în rotație.
• În 1685 Robert Boyle descrie un perpetuum mobile chimic. Se presupune că ar fi observat o reacție chimică oscilantă.
• În 1685 Denis Papin propune un perpetuum mobile care violează echilibrul lichidelor în tuburi comunicante.
• În 1686 Gottfried Wilhelm Leibniz relevă erorile lui Descartes și definește energia potențială drept produsul forței și a înălțimii.
• În 1712 Johann Ernst Elias Bessler, zis Orffyreus prezintă în Germania prima sa mașină cu mișcare continuă. Primește bani pentru a construi alte mașini și scrie o carte, Perpetuum Mobile Triumphans. Descrierea mașinii îi este trimisă lui Isaac Newton, care însă nu răspunde. Frauda este descoperită în 1727.
• În 1742 Johann Bernoulli senior descrie un mecanism bazat pe osmoza dintre două lichide.
• În 1750 Pierre Jaquet Droz construiește un ceas cu un mecanism cu lamă bimetalică acționată de variațiile de temperatură ale mediului ambiant.
• În 1751 Louis Antoine LePlat construiește un ceas tras de un mecanism acționat de vânt.
• În 1763 Andrew Doswill construiește un dispozitiv cu un rotor de fier care se rotește într-un câmp magnetic staționar.
• În 1775 la sugestia lui Pierre Simon Laplace, Academia Franceză de Științe publică în analele sale un text care începe cu: Construcția unei mașini cu mișcare perpetuă este absolut imposibilă. De atunci, Academia refuză examinarea oricărui dispozitiv care se pretinde a fi un perpetuum mobile.
• În 1775 englezul Coxe construiește un ceas acționat de recipiente cu mercur deplasat de presiunea barometrică.
• În 1815 un oarecare Ramis în München prezintă un dispozitiv electrostatic cu mișcare perpetuă, acționat de fapt de pile galvanice Zamboni.
• În 1827 William Congreve, ofițer, savant și ceasornicar propune un perpetuum mobile acționat prin capilaritatea unor bureți scufundați într-un lichid.
• În jurul anului 1815 elvețianul David Robert Geiser construiește un ceas perpetuu, frauda fiind descoperită după moartea sa.
• În 1843 James Prescott Joule determină echivalentul mecanic al caloriei și a altor forme de energie.
• În 1848 Hermann von Helmholtz formulează principiul conservării energiei.
• În jurul anului 1880 Ludwig Boltzmann interpretează căldura drept un fenomen mecanic, care poate fi descris prin metode statistice.
• În 1872 John Worell Keely prezintă un dispozitiv oscilant care ar scoate energie din eter. După moartea sa, în 1898 se descoperă că dispozitivul era acționat cu aer comprimat.
• În 1880 James Clerk Maxwell descrie experimentul mental al Demonului Maxwellian.
• În 1880 Rudolf Clausius formulează primele două legi ale termodinamicii în forma cunoscută astăzi.
• În jurul anului 1900 biroul de patente german refuză cca. 320 de cereri de brevete pentru mașini cu mișcare perpetuă.
• În 1903 John William Strutt, (Lord Rayleigh) construiește un ceas cu radiu, a cărei funcționare a fost explicată doar prin teoria relativității a lui Albert Einstein.
• În 1910 Walther Nernst formulează a treia lege a termodinamicii, lege reformulată ulterior de Max Planck.
• În 1955 rusul Belousov descoperă o reacție chimică oscilantă, care pare a contrazice principiul al doilea al termodinamicii. Cercetările sunt continuate în 1968 de Jabotinski.
• În 1995 Aldo Costa depune o cerere de brevet pentru o roată cu mișcare perpetuă gravitațională, obținută prin „unificarea mecanicilor clasică și cuantică”.
• În 2003 Mihail Smeretcianski obține un brevet francez pentru o mașină de tip perpetuum mobile, bazată pe flotabilitate.

Tipuri de perpetuum mobile 

În accepție termodinamică se discută doar despre perpetuum mobile de speța întâi și a doua, corespunzător echivalenței dintre lucru mecanic și căldură. În sens larg, expresia este folosită la toate dispozitivele cu mișcare perpetuă, indiferent de formele de energie (elecrică, magnetică etc.) care intervin. Definitorii sunt legea conservării energiei și problema ireversibilității. Unele dispozitive își obțin mișcarea din surse de energie neconvențională, „ecologice”, însă, deși apar ca noi surse de mișcare, evident, nu sunt niște perpetuum mobile.

Perpetuum mobile de speța întâi 

Un perpetuum mobile de speța întâi este un sistem fizico-chimic care ar funcționa ciclic și ar efectua, într-un număr de cicluri complete, lucru mecanic, fără a primi din exterior energie sub formă de lucru mecanic sau căldură. Imposibilitatea de a realiza un astfel de sistem este o consecință a primului principiu al termodinamicii. Din acesta rezultă imposibilitatea realizării, atât a acestui perpetuum mobile, cât și a reciprocului său, adică a unui sistem care să funcționeze ciclic și să primească, într-un număr de cicluri complete, lucru mecanic, fără să cedeze în exterior energie sub formă de lucru mecanic sau căldură.

Perpetuum mobile de speța a doua 

Un perpetuum mobile de speța a doua este un sistem fizico-chimic care ar funcționa ciclic și ar efectua, într-un număr de cicluri complete, lucru mecanic, schimbând căldură cu o singură sursă de căldură, sursa fiind un sistem fizico-chimic de temperatură uniformă. Imposibilitatea de a realiza un astfel de sistem este o consecință a celui de al doilea principiu al termodinamicii. Problema demonului lui Maxwell este până azi un obiect de discuție.

Perpetuum mobile de speța a treia 

Expresia perpetuum mobile de speța a treia este de dată recentă, nu este legată de termodinamică și se referă la sisteme fizico-chimice izolate care, odată puse în mișcare, Deoarece nu schimbă energie cu mediul ambiant și nu-și schimbă forma energiilor din sistem (în jargon tehnic sunt lipsite de pierderi) își păstrează mișcarea pe timp nelimitat. Imposibilitatea de a realiza un astfel de sistem derivă din ireversibilitatea fenomenelor.

Exemple de perpetuum mobile 

Perpetuum mobile care nu funcționează 

Acestea sunt dispozitive cunoscute, care nu funcționează, iar explicația de ce nu funcționează a fost dată.

Roata dezechilibrată. Se presupunea că masele dintr-o parte a roții (bile pe tije, bile libere, ciocane, mercur etc.) pot dezechilibra roata, care se va roti, producând lucru mecanic. Echilibrul forțelor și al momentelor unei astfel de roți (figura alăturată) a fost demonstrat de Leonardo da Vinci. Situația este comună tuturor roților mecanice „magice”.
Roata lui Orffyreus. Roata lui Orffyreus este, după cum a fost desenată de Johann Bessler (figura de alături, sus) un volant care odată pus în mișcare se învârte fără oprire. Secretul este descoperit în 1727, când servitoarea sa dezvăluie cum impulsiona ea mașina (figura de alături, jos), impuls suficient pentru menținerea roții în rotație câteva zile.
Planuri înclinate. Simon Stevin a conceput un perpetuum mobile în care a presupus că cele patru bile de pe o pantă a planului vor trage cele două bile de pe cealaltă pantă, rezultând o mișcare continuă. Nefuncționarea dispozitivului a dus la descoperirea echilibrului forțelor pe un plan înclinat. Problema (și explicația nefuncționării) este similară la toate dispozitivele gravitaționale pe bază de lanțuri cu diferite lungimi și poziții.
Șurub hidraulic. Șurubul hidraulic al lui Arhimede, aplicat la o mașinărie din jurul anului 1660. În aplicația din imaginea alăturată se intenționa ca apa ridicată de un șurub Arhimede în partea de sus a instalației să fie folosită la acționarea unei roți hidraulice. Această roată acționa, printr-un angrenaj, șurubul hidraulic și o piatră de tocilă. Autorul schiței presupunea că debitul de apă era suficient nu numai pentru acționarea roții hidraulice, ci și pentru răcirea pietrei de tocilă. Randamentele roții și a șurubului hidraulic, datorită frecărilor și neetanșeităților, nu permit funcționarea perpetuă a instalației.
Curea care plutește. Corpurile galbene sunt corpuri flotante, care sunt împinse în sus în ramura cu lichid de forța arhimedică, acționând roțile. Introducerea corpurilor în partea de jos necesită însă o forță care echilibrează exact flotabilitatea. Frecările și neetanșeitățile opresc mișcarea.
Roată plutitoare. Autorul propunerii presupunea că roata, fiind confecționată din lemn, în apă plutește. Deci sfertul de roată imersat este împins de forța arhimedică în sus, acționând roata. În realitate, forța arhimedică este rezultanta presiunii lichidului asupra părții imersate a obiectului, rezultantă care la această construcție este zero. ca urmare, roata nu se mișcă. Situația este comună tuturor roților imersate în două sau mai multe fluide cu densități diferite.
Cupa lui Boyle. Ideea se baza pe capilaritate. Lichidul trebuia să aibă o tensiune superficială mai mică decât forța de adeziune la pereți (de exemplu apă în vas de sticlă), ceea ce duce la ridicarea lichidului în tubul capilar C. Acesta readuce lichidul în vas, realizând o mișcare perpetuă. Dispozitivul nu fucționează deoarece forțele capilare rețin lichidul în tubul capilar, nu-l eliberează în vas. Tubul capilar poate fi înlocuit cu corpuri poroase (fitile, bureți), cu același rezultat și motiv de nefuncționare.
Dispozitivul lui Maricourt. Acest dispozitiv a fost propus tocmai în scopul studierii proprietăților magneților. A este un magnet care atrage bila B în sus pe planul înclinat M. Cînd ajunge sus, bila cade prin orificiul C pe panta în formă de arc de cicloidă N, unde gravitația o accelerează spre D, unde se întoarce pe rampa M și mișcarea continuă. Dispozitivul nu funcționează deoarece forțele magnetică și gravitațională se echilibrează într-un punct de pe traseu (punct situat de fapt pe cicloidă), iar frecarea oprește mișcarea în acel punct.
Grup motor-generator electrice. Acest sistem se presupune că ar funcționa în modul următor: motorul electric antrenează prin transmisia mecanică generatorul electric, care produce curent, care alimentează motorul electric, obținându-se mișcarea perpetuă. Sistemul nu funcționează deoarece atât motorul, cât și generatorul doar transformă o formă de energie (cea mecanică, respectiv cea electrică) în alta, transformare care nu poate genera nimic în plus, ba chiar pierderile limitează randamentul transformărilor. Ca urmare, odată consumată energia impulsului inițial, sistemul se oprește.

Pseudo perpetuum mobile 

Acestea sunt sisteme care aparent funcționează, iar explicația de ce funcționează și ce fel de surse de energie folosesc, uneori mascate, a fost dată.

• Mișcarea electronilor în jurul nucleului. Acest fenomen se petrece la scară submoleculară, scară la care statistica aplicată fenomenelor moleculare nu se aplică. Fenomenele de la această scară se abat de la mecanica clasică și sunt explicate de mecanica cuantică.

• Mișcarea planetelor. Pierderile energetice ale fenomenului sunt foarte mici, astfel că la scara temporală a vieții unui om mișcarea pare neîncetinită. La scară temporală a universului mișcarea planetelor se modifică foarte mult. Conform legii a doua a termodinamicii mișcările planetelor (ca și orice altă mișcare) se vor opri când entropia va atinge maximul, rezultând „moartea termică a universului”. În aceste considerații se omite că legea a doua a termodinamicii se referă la sisteme finite, la scara accesibilă în momentul de față omului, sisteme ale căror limite sunt în contact cu „mediul ambiant”, noțiuni care-și pierd sensul la scara universului.

Pasărea care bea apă.

• Pasărea care bea apă. Dispozitivul execută o mișcare oscilantă, pasărea muindu-și periodic ciocul in apă. Este un motor termic clasic, mai exact un motor Stirling, la care agentul termic este un lichid foarte volatil. Folosește două surse de căldură: drept sursă caldă folosește atmosferă, iar drept sursă rece o cantitate de apă înmagazinată în structura poroasă a capului, apă care preia căldură prin evaporare. Fără o cantitate de apă care trebuie furnizată în stare lichidă și iese din sistem sub formă de vapori dispozitivul nu funcționează. Desigur, aceste surse se găsesc în natură din abundență (aerul și apa mărilor), însă realizarea practică a unui asemenea dispozitiv este neeconomică datorită proprietăților fizice ale substanțelor, mai precis, conductivitatea termică a agentului termic, care limitează viteza de evaporare.

• Ceasul care se trage singur. Astfel de dispozitive sunt mașini termice acționate de variațiile de temperatură sau presiune (ceasul Atmos) ale mediului ambiant. Pentru a funcționa, drept a doua sursă servește dispozitivul propriu-zis, masele căruia trebuind să fie în dezechilibru termodinamic cu mediul ambiant. Dacă parametrii de stare ai mediului rămân constanți dispozitivul se oprește.

• Pompele de căldură. O pompă de căldură apare a avea o eficiență mult supraunitară (de câteva ori). Aici este vorba de o neînțelegere de termeni, prin „eficiența” unei pompe de căldură se înțelege raportul dintre cantitatea de căldură vehiculatăde pompă (nu generată) și lucrul mecanic consumat pentru această vehiculare. Evident, în cadrul bilanțului energetic pompa preia această căldură de la sursa rece, de obicei mediul ambiant și o transmite sursei calde, având nevoie pentru asta de un consum de lucru mecanic, căci, conform principului al doilea al termodinamicii căldura nu trece de la sine de la sursa rece la sursa caldă (însă trecerea poate fi forțată consumând lucru mecanic).

• Radiometrul Crookes. Este format dintr-o morișcă foarte ușoară, care are frecări în lagare foarte mici, plasată într-un balon de sticlă vidat parțial. Paletele sunt pe o față negre, iar pe cealaltă albe sau lustruite. Dispozitivul, expus la o radiație luminoasă sau infraroșie începe să se învârtă. Explicația este că paletele îndreptate cu partea neagră spre sursa radiantă se încălzesc mai mult de la radiație, cedează căldura moleculelor de gaz care mai sunt în balon și asupra lor apare o reacțiune mai mare decât asupra paletelor opuse, ca urmare morișca se mișcă. Din punct de vedere termodinamic este un motor cu două surse de căldură, paletele negre și mediul ambiant. Acest radiometru a fost construit de William Crookesîn 1873.

• Un dispozitiv electomagnetic oarecare, privind prin prisma legilor termodinamicii. Un motor electric cedează mediului și lucru mecanic, și căldură, aparent încălcând primul principiu al termodinamicii. Evident, aici este vorba de consumul echivalent al unei alte forme de energie (energia electrică), dispozitivul conformându-se legii conservării energiei.

Dispozitive cu mișcare perpetuă neexplicată 

Minunile Lui Constantin Brancusi Din Targu Jiu

Targu Jiu este un municipiu din Oltenia, resedinta judetului Gorj situat in Depresiunea Targu-Jiu – Câmpu Mare, intre Subcarpații Gorjului la nord și Dealul Bran, la sud, la confluența Amaradiei Pietroasei cu Jiul. Atractiile principale ale orasului sunt cele 3 sculpturi ale lui Constantin Brancusi: Coloana Infinita (Coloana Infinitului), Poarta Sarutului si Masa Tacerii. Ele sunt dispuse pe o axa pe directia est – vest. Intre Coloana Infinita si Poarta Sarutului pe aceeasi axa se afla Biserica Ortodoxa Sfintii Apostoli Petru si Pavel, iar Poarta Sarutului si Masa Tacerii sunt unite de Aleea Scaunelor. Prin aceste 3 lucrari brancusi a adus un omagiu victimelor Primului
Razboi Mondial.
Coloana Infinitului

Denumiri: Coloana Infinita, Coloana Infinitului, Coloana Recunostiintei Infinite sau Coloana Sacrificiului Infinit.
Coloana este compusa din 15 moduli octaedrici + la fiecare capat cate o jumatate de modul reprezentand 17 margele, dupa cum le-a numit insusi Brancusi, dispusi pe un nucleul metalic din teava patrata cu latura de 42 cm, asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m și 9,4 m. Lungimea toatala a coloanei este de 29,33 m aceasta avand greutatea totala 29 tone. A fost inaugurata la 27 octombrie 1938 si restaurata intre anii 1998-2000.

Poarta Sarutului

Poarta Sarutului este o sculptura in piatra poroasa cu forma de arc de triumf situata la intrarea in Parcul Central (sau Gradina Publica). Este compusa din din coloane groase, paralelipipedice, ce sprijina o arhitrava cu dimensiuni mai mari decat ale coloanelor, avand latimea de 6,45m, inaltimea de 5,13m si grosimea de 1,69m. Poarta a fost ridicata in 1937 si finisata in 1938.

Aleea Scaunelor

Parte a axei ce uneste cele 3 sculpturi este aleea din Parcul Central ce uneste Poarta Sarutului de Masa Tacerii. A primit aceasta denumire deoarece Brancusi a dispus pe o parte si celalata 30 de scaune de piatra in forma de clepsidra.

                                                                        

                                                                          Masa Tacerii

Masa Tacerii se afla in parcul central, pe malul stang al Jiului. Este realizata din calcar, compus din doua piese masive de forma circulara suprapuse -piciorul cu diametrul de 2 m si grosimea de 0,45 m, iar tablia cu diametrul de 2,15 m si grosimea de 0,45 m. In jurul mesei se afla 12 scaune format clepsidra rotunda la ambele capete, lucrate din aceeaşi roca. Opera a fost inceputa in anul 1937 şi definitivata in 1938.

Biomasa, o sursă de energie regenerabilă aflată la răscruce

Folosită atât pentru obţinerea de curent electric, cât şi a agentului termic pentru locuinţe, energia extrasă din biomasă ridică, mai nou, probleme de etică, întrucât în multe zone ale Folosită atât pentru obţinerea de curent electric, cât şi a agentului termic pentru locuinţe, energia extrasă din biomasă ridică, mai nou, probleme de etică, întrucât în multe zone ale lumii e nevoie mai degrabă de hrană, decât de combustibili. Deşi folosirea biomasei în scopuri energetice este una dintre cerinţele Uniunii Europene, există voci care susţin că folosirea acestei resurse necesită precizări şi reconsiderări. Motivele scepticilor sunt două: poluarea şi lipsa de hrană. Chinezii au anunţat deja că renunţă la proiectul de a produce etanol pentru automobile din porumb, întrucât - din cauza secetei - anul acesta e nevoie de toată producţia de cereale pentru hrana animalelor şi a oamenilor. Biomasa este ansamblul materiilor organice nonfosile, în care se înscriu: lemnul, pleava, uleiurile şi deşeurile vegetale din sectorul forestier, agricol şi industrial, dar şi cerealele şi fructele, din care se poate face etanol. La fel ca şi energiile obţinute din combustibilii fosili, energia produsă din biomasă provine din energia solară înmagazinată în plante, prin procesul de fotosinteză. Principala diferenţă dintre cele două forme de energie este următoarea: combustibilii fosili nu pot fi transformaţi în energie utilizabilă decât după mii de ani, în timp ce energia biomasei este regenerabilă, putând fi folosită an de an. Lemnul,înaintea cărbunelui În ultimele câteva sute de ani, omul a exploatat biomasa mai ales sub formă de cărbune. Acest combustibil fosil a rezultat în urma unor transformări chimice îndelungate. Combustibilii fosili sunt constituiţi din aceleaşi elemente chimice (hidrogen şi carbon) ca şi biomasa proaspătă. Cu toate acestea, ei nu sunt consideraţi surse de energie regenerabilă din cauza timpului îndelungat de care au nevoie pentru a se forma. În aceeaşi situaţie se află şi gazele naturale şi petrolul. Azi, omenirea e obligată să revină la folosirea energiilor regenerabile. După energia solară, biomasa a fost folosită în scopuri energetice încă de când a fost descoperit focul, pentru că primii oameni s-au încălzit arzând lemne şi abia mai târziu au descoperit cărbunii şi petrolul. Şi deşeurile conţin energie Deşeurile alimentare şi cele industriale, apele uzate şi deşeurile menajere sunt surse specifice de biomasă. Aceasta se prezintă sub formă solidă, lichidă sau gazoasă şi poate avea nenumărate aplicaţii. La ora actuală, energia biomasei provine în cea mai mare parte din elemente solide, precum aşchiile de lemn, rumeguşul, unele deşeuri menajere, dar şi din elemente lichide, între care se numără în primul rând detergenţii proveniţi din coacerea lemnului în industria papetăriei. Biomasa prezintă multe avantaje ca sursă de energie. Ea poate fi folosită atât pentru producerea de electricitate, cât şi pentru obţinerea de energie termică. Dar aici intervine problema poluării. Ultimele studii arată că arderea deşeurilor produce mult prea mult dioxid de carbon şi, prin urmare, ce se economiseşte pe o parte se pierde pe alta. Etanol şi biogaz din deşeuri Astăzi, cercetările se concentrează pe conversia biomasei în alcool, care ar putea servi drept carburant pentru suplimentarea şi chiar înlocuirea benzinei şi a motorinei. Alte forme lichide de energie obţinute din biomasă ar fi uleiurile vegetale. Metanolul produs prin distilarea lemnului şi a deşeurilor forestiere este considerat un carburant alternativ pentru transport şi industrie, la preţuri care ar putea concura cu cele ale combustibililor obţinuţi din bitum şi din lichefierea carbonului. Etanolul ar fi un combustibil mai ieftin, dar problema mare este că utilizează resurse alimentare, cum sunt porumbul sau grâul. Dacă însă etanolul s-ar obţine exclusiv din deşeuri alimentare sau agricole, deşi costurile sale de producţie ar fi mai mari, efortul s-ar justifica pentru că se reciclează deşeurile. La alcooli se adaugă şi biogazul, respectiv forma gazoasă a biomasei. Acest gaz cu o putere calorică destul de slabă, conţinând în principal metan, se obţine din materii organice, precum apele uzate sau bălegarul. Lemnul este principala sursă bio Există o largă varietate de surse de biomasă, printre care se numără copacii cu viteză mare de dezvoltare (plopul, salcia, eucaliptul), trestia de zahăr, rapiţa, plantele erbacee cu rapiditate de creştere şi diverse reziduuri cum sunt lemnul provenit din toaletarea copacilor şi din construcţii, paiele şi tulpinele cerealelor, deşeurile rezultate după prelucrarea lemnului, deşeurile de hârtie şi uleiurile vegetale uzate. Principala resursă de biomasă o reprezintă însă lemnul. Energia asociată biomasei forestiere ar putea să fie foarte profitabilă noilor industrii, pentru că toată materia celulozică abandonată astăzi (crengi, scoarţă de copac, trunchiuri, buşteni) va fi transformată în produse energetice. Utilizarea biomasei forestiere în scopuri energetice duce la producerea de combustibili solizi sau lichizi care ar putea înlocui o bună parte din consumul actual de petrol, odată ce tehnologiile de conversie energetică se vor dovedi rentabile. De asemenea, terenurile puţin fertile, improprii culturilor agricole, vor fi folosite pentru culturi forestiere intensive, cu perioade de tăiere o dată la 10 ani. Pe de altă parte, biomasa agricolă (bălegarul, reziduurile celulozice ale recoltelor, reziduurile de fructe şi legume şi apele reziduale din industria alimentară) poate produce etanol sau biogaz. Spre deosebire de biomasa forestieră, care este disponibilă pe toată perioada anului, biomasa agricolă nu este, de obicei, disponibilă decât o dată pe an. Biogazul provenind din bălegar poate încălzi locuinţele; purificat şi comprimat, el poate alimenta maşinile agricole. Utilizarea deşeurilor animale sau ale industriei alimentare poate diminua poluarea, minimizând problemele eliminării gunoaielor şi furnizarea de energie. Biomasa, şansă pentru dezvoltarea rurală Biomasa, ca sursă de energie alternativă, contribuie, în prezent, cu 14 la sută la consumul mondial de energie primară. Pentru trei sferturi din populaţia globului ce trăieşte în ţările în curs de dezvoltare, biomasa reprezintă cea mai importantă sursă de energie. Obiectivul propus în Cartea Albă a Comisiei Europene pentru o Strategie Comunitară "Energy for the future: renewable sources of energy" presupune ca aportul surselor regenerabile de energie al ţărilor membre ale Uniunii Europene să ajungă la 12% din consumul total de resurse primare până în 2010. De exemplu, în Ungaria, energia obţinută din biomasă este în creştere. Aceasta a înlocuit deja unele centrale care operau pe cărbune. La un moment dat, premierul Ferenc Gyurcsany estima că, până în 2020, 16% din energia produsă în Ungaria va proveni din surse regenerabile. Producerea de biomasă reprezintă atât o resursă de energie regenerabilă, cât şi o mare şansă pentru dezvoltarea rurală durabilă. La nivelul Uniunii Europene, se preconizează crearea a peste 300.000 de noi locuri de muncă în mediul rural, tocmai prin exploatarea biomasei. România trebuie să încurajeze investiţiile în surse alternative de energie, pentru ca ponderea energiei electrice produse din resurse alternative să ajungă la 33 la sută până în 2010. Deşi biomasa este una dintre principalele resurse de energie regenerabilă ale României, în prezent ţara noastră îşi obţine cea mai mare parte din energia verde care provine din resurse hidro. Exploatarea biomasei câştigă însă tot mai mult teren şi la noi. Ori combustibili, ori hrană Biocarburanţii suscitau, la un moment dat, un mare entuziasm. Abandonarea combustibililor fosili în schimbul biogazului şi al alcoolului a fost prezentată drept un remediu împotriva schimbărilor climatice. Oficialii de la Bruxelles cer ca 6 la sută din carburantul utilizat în 2010 să fie biogaz şi 20 la sută, în 2020. Pentru a atinge aceste obiective, guvernul britanic a redus taxele asupra biocarburanţilor cu 0,30 de euro pe litru, în timp ce reprezentanţii Uniunii Europene dau agricultorilor 45 de euro pe hectar pentru culturile din care se produc combustibili verzi (biogaz sau alcool). Toată lumea este aparent mulţumită. Ţăranii şi industria chimică pot dezvolta noi pieţe, statul poate să-şi respecte angajamentele în materie de reducere a emisiilor de gaz carbonic, iar ecologiştii o pot vedea ca pe iniţiativă de domolire a încălzirii globale. Utilizaţi la scară mică, biocarburanţii sunt inofensivi. Dar, susţin unii specialişti în domeniul energiei, proiectele Uniunii Europene cer crearea de culturi special destinate producerii de combustibil. Ceea ce nu reprezintă tocmai un demers ecologic. În cazul Marii Britanii, traficul rutier consumă 37,6 milioane de tone de produse petroliere pe an. Cultura de oleaginoase cea mai productivă din ţară este cea de rapiţă, cu aproximativ 3,5 tone pe hectar. Dintr-o tonă de grâne de rapiţă rezultă 415 kilograme de biogaz, adică 1,45 de tone de carburant pe hectar. Pentru a face să meargă toate maşinile pe biogaz, ar fi nevoie de 25,9 milioane de hectare de rapiţă, dar Marea Britanie nu are decât 5,7 milioane. Astfel, pentru a atinge obiectivul cel mai modest al Uniunii Europene, trebuie consacrată cvasi-totalitatea terenurilor agricole britanice, culturii de rapiţă. Dacă acelaşi fenomen este calculat la scară europeană, se constată că efectul asupra aprovizionării alimentare ar fi catastrofal din punct de vedere alimentar. Şi dacă, după cum reclamă unii ecologişti, experienţa se va extinde la scară mondială, atunci principalele terenuri fertile de pe planetă vor ajunge să fie destinate producerii biocombustibilului pentru automobile, iar hrana pentru oameni ar cădea pe planul doi. Cum pe planetă există prea mulţi oameni care mor de foame, o soluţie mai bună ar fi să mergem pe jos şi să cultivăm cerealele necesare vieţii. Biocarburanţii din a doua generaţie sunt indicaţi Utilizarea biocarburanţilor din prima generaţie ridică aşadar probleme etice, cum ar fi concurenţa între produsele alimentare şi carburanţi. Biocarburanţii din prima generaţie sunt cei obţinuţi din diverse culturi precum grâu, porumb, sfeclă de zahăr pentru filiera bioetanol şi din rapiţă, floarea-soarelui, arahide, palmier de ulei pentru filiera biodiesel. Biocarburanţii din a doua generaţie sunt constituiţi din deşeuri lemnoase, din reziduuri alimentare şi industriale. În acest sens, oamenii de ştiinţă susţin că utilizarea biocarburanţilor din cea de-a doua generaţie este cea mai indicată din punct de vedere ecologic. Ţări precum Germania, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii au dezvoltat sistemul de biocarburanţi din cea de-a doua generaţie, dar costurile pentru construcţia unor astfel de biorafinării sunt foarte mari. Pe de altă parte, aceşti specialişti au sugerat că reîmpăduririle şi protejarea habitatelor constituie o soluţie mai bună de micşorare a emisiilor de gaze cu efect de seră. Ei susţin că pădurile ar putea absorbi de nouă ori mai mult CO2 decât ar putea-o face utilizarea de biocarburanţi în aceeaşi arie. Dimpotrivă, producerea de biocarburant ar duce la alte defrişări. Palmierul de ulei este un pericol La nivel mondial, problemele pe care le creează încurajarea utilizării biodieselului sunt şi mai mari. Cultura cea mai distrugătoare de pe glob ar putea deveni palmierul de ulei. "Cererea de biodiesel din partea Uniunii Europene va absorbi cea mai mare parte din stocurile de ulei de palmier brut din Malaysia. Şi asta pentru că acest carburant obţinut din uleiul de palmier e mult mai ieftin decât altele", scriau ziariştii cotidienelor britanice. Asociaţia Prietenii Pământului a publicat, încă din septembrie 2005, un raport asupra impactului pe care l-ar avea această producţie asupra mediului. "După estimările noastre, în Malaysia, 87% din deşertificări sunt provocate de dezvoltarea plantaţiilor de palmieri". La Sumatra şi la Borneo, 4 milioane de hectare de pădure au fost transformate în plantaţii cu palmieri. Malaysienii intenţionează să defrişeze încă 6 milioane, iar indonezienii vreo 16,5 milioane. Mii de indigeni au fost expulzaţi de pe pământurile lor din această cauză. Nenumăratele incendii de pădure, care au avut loc în regiunile respective, au fost aprinse de plantatorii de palmieri. Tot sectorul a devenit un gigantic câmp cu palmieri de ulei. Mai mult decât atât, înainte de plantarea acestor arbori scunzi, este necesar să se taie şi să se ardă copaci mari din pădurile tropicale, care ar fi putut elimina o cantitate imensă de dioxid de carbon în atmosferă.

Statiunea montana Ranca

Muntii Parang sunt cei mai stancosi din grupa muntilor cuprinsi in spatial dintre Jiu, Strei si Olt. De la 2519 m alt.,ei domina zarile Gorjului si ale Valcii si se compara cu puternicele cetati ale Retezatului. Parangul are piscuri ce parca sfarteaza norii, asa cum sunt Carja, Mandra, Stoienita, Setea Mare , Mohorul ; el mai adaposteste lacuri glaciare cu ape curate ca lacrima : Rosiile, Calcescu, Mija, Lacul Verde, etc. ; tot pe domeniul binecuvantat al Parangului se formeaza apele bogate si limpezi ale Lotrului, Gilordului si Jiului rasaritean ; paduri nesfarsite , vegetatia din poieni si de pe golurile de munte_bun , animalele sunt alte bogatii ale.masivului.
In urma cu cativa ani, oamenii au adaugat alte frumuseti acestui tezaur natural, si anume constructiile hidrotehnice din complexul Lotru, lacurile de acumulare Vidra, Petrimanul si Galbenul.

Statiunea Ranca este situate la altitudinea de 1600 m,fiind in plina dezvoltare, partiile de schi fiind amplasate pe Muntele Cornesu,avand diferite grade de dificultate .Zapada abundenta de pe parcursul anului,precum si frumusetile naturala ale locului au facut din aceasta statiune un important punct de reper al turismului regional.

La Ranca se gasesc doua partii. Una de nivel mediu si una pentru incepatori, aceasta din urma fiind dotata si cu instalatie de nocturna. "Am facut lucrul asta pentru a prelungi ziua de schiat. Iarna se intuneca la ora 16:00 si daca nu ai nocturna pe partie lumea pleaca acasa. Incercam sa imbunatatim calitatea serviciilor prin aceasta instalatie, pe care ne-am dorit-o foarte mult. De la an la an vrem sa progresam tot mai mult. Pentru iarna viitoare vrem sa cumparam utilaje pentru batatorit zapada. Deocamdata nu avem instalatii pentru producerea artificiala a zapezii.
Privelistea, absolut magnifica, zapada multa si aerul de munte reprezinta o atractie pentru schiori, care in fiecare week-end iau cu asalt localitatea gorjeana.
Doar partia pentru incepatori era dotata cu instalatie de teleschi. "Ca sa ajungi la cealalta partie, cea pentru avansati, trebuia sa mai mergi un pic pe jos. Chiar si asa, erau destui schiori care se dadeau pe acolo. De anul trecut am reusit sa instalam un teleschi si acolo, astfel ca acum nu mai avem nici un fel de probleme", spune Mitroi, care se mandreste cu numarul mare de schiori care se afla pe partiile sale.